four ton mă-ta

motto de Moş Valerica: dă-te cu gel, pune-ţi geaca harison, pantofii ăia buni, ia un buchet de trandafiri, o cutie de bomboane şi o pernă roşie în formă de inimioară care spune "te iubesc" când o apeşi. Declară dragoste eterna. Fute.

Dar să revenim.

Mi-am dat seama că unul din factorii ce mă determină să urăsc Constanţa este lipsa unui kebab de doamne-ajută. În tot ditamai Costangelesul este imposibil să mănânci un kebab bun. Nu găseşti! Nicaieri! Astept să îmi spună cineva că ăla de la Famous e bun, că îl duc la Haleală şi îl bat cu ţepuşa aia cu carne de vită. Nu, în Constanţa poţi mânca cel mult un kotosouvlaki bunicel. La Rallye and Hot.

Pe de ailaltă parte, în Bucureşti am vreo trei locuri unde pot mânca si mă declar burduşit şi mulţumit. Şi astea sunt aşea:

-locul 3: Şaormeria aia de lângă Leu. Kebab făcut de turci, carnea condimentată mişto, chifla prăjită. E cam cel mai apropiat lucru de dönerul original din Berlin. Din păcate stau prost de tot cu sosurile şi iuţeala o fac doar din ardei. Şi dacă mergeţi acolo, asiguraţi-vă că vă serveşte turcul şi nu aghiotanţii aia ţărănoi cocalari ai lui. Carnea de vită arată cel puţin suspect.

-locul 2: Iskender. Puţin mai încolo de Piaţa Iancului, la Dimitrof, peste drum de liceul Iulia Haşdeu. Turci din nou. Carnea de vită genială. Condimentată superb, picantă de la sine, nu foarte grasă, nu foarte slabă, puţin cauciucată. Minunat. Din nou, aveţi grije să vă servească turcul şi nu aghiotanţii. Nu e foarte mare, deci eu mănânc câte doi kebabi. Cam slab cu sosurile.

-locul 1: La Haleală. Aici e treaba. Aici vii dacă vrei să declari cuiva dragostea eternă. Carnea de vită minunată, e tocată, nu e deloc zgârci. Sosurile minunate. Toate sosurile sunt de soi, nu mizerii de-alea la găleată de la Carfur. Şi multe. Ai de unde alege. Pe lângă asta, ceapa este condimentată frumos, cu ceva ierburi. Şi poti pune salată la kebab. Iar dacă vrei iute, poţi cere "foarte iute" şi te îmbărbătează cu piperul corean. Pot spune că mănânc iute. Chiar foarte iute. Încă încerc să imi dau seama ce mă va răpune mai întâi, chelia sau hemoroizii. Odată i-am făcut fratelui meu o pizza atât de picantă încât s-a căcat sânge. Altă dată am mâncat seara mai mult de jumătate de borcan de ardei iute doar cu pâine şi era să mă cac pe mine în drum spre şcoală (voi reveni cu povestea asta). Ideea este că mănânc extrem. Dar piperul corean e prea mult pentru mine.

Deci recomand ca sfânta lumină a învierii lui Moş Valerică să vă aducă un kebab de la Haleală, şi nu bomboane, ciocolăţuri şi alte porcarii.

Bonus: